Despre autori
Mădălina Zgubea nu a scris această carte singură. Nici vorbă! Legea Prieteniilor Opuse a fost o aventură în trei – mamă și doi copii curioși, cu idei trăsnite, întrebări sincere și multe discuții pe covor in living, în bucătărie, pe drum spre școală sau în călătoriile pe care le-au făcut. Împreună, au transformat viața de familie într-un laborator magic al prieteniilor, diferențelor și contrastelor care ne fac... exact așa cum suntem.
Cartea e inspirată de Legea Dualității și Polarității – sună complicat, dar de fapt e simplu: în viață există întotdeauna două fețe ale monedei. Soare și ploaie. Liniște și haos. Îmbrățișări și supărări. Iar magia apare când învățăm să nu ne alegem tabăra, ci să le înțelegem pe amândouă. Copiii care învață asta devin mai calmi, mai empatici și mai buni prieteni – cu frații lor, cu colegii și chiar cu ei înșiși.
Mădălina, ca mamă, a învățat că uneori cele mai importante lecții vin de la cei mici. Iar ca antreprenoare, a văzut că cele mai bune idei apar când punem laolaltă diferențele noastre. Cartea lor e o invitație jucăușă, dar plină de sens, să ne uităm altfel la prietenii și familie – nu ca la niște piese care trebuie să se potrivească perfect, ci ca la un puzzle colorat, în care fiecare piesă aduce ceva unic.
Așa că, dacă vrei o povești care te fac să zâmbești, să te gândești și să înțelegi mai bine de ce certurile cu fratele tău sau opiniile diferite din familie pot fi de fapt cadouri ascunse, ai cartea perfectă în față.